Constanța Buteică (căsătorită Maei)
Dislocații – 18.06.1951
Constanța Buteică
În ziua de duminica mare
Toți chiaburii la plimbare
Dar când fu pe înserate
Mașini cu Securitate
Înconjoară niște sate.
Au instalat mitraliere
Cu soldații lângă ele
Ordin de armată dat
Nimeni nu iese din sat.
Armata au intrat în sat
Pe chiaburi i-au căutat
În poarta chiaburului
Un soldat cu pușca lui
Sta acolo și păzea
Să nu fugă cineva.
Când chiaburii se treziră
Soldații în curte săriră
Pistoale scoase din tocuri
Cu șaptezeci și două de focuri.
Stai și spune cine ești,
Proprietarul, ce dorești
În trei ore ia ce vrei
Și urmează-ne pe noi
Nu mergi numai dumneata
Ia toată familia
Părinți, copii și nepoți
Bunici, mici, mari, ia-i pe toți.
Unde mergem, frățioare
Pe aceste două picioare?
Taci și nu mai întreba
Ai să vezi dumneata.
Plecarăm și până în seară
Ajunserăm într-o gară
Acolo văzurăm noi
Tren cu vagoane de boi
Lume multă încremenită
În vagoane înghesuită
Copii mici, surori și frați
Cu soldați amestecați.
A dat Dumnezeu prea Sfântul
Ne-a venit și nouă rândul
Și într-o oră și jumătate
Plecarăm pe căi ferate
Soldatul înarmat cu noi
Să nu fugim înapoi.
La Craiova am așteptat
Până de tren s-a atașat
Optzeci de vagoane pline
Ce alunecau pe șine.
Și am plecat mai departe
Mergeam zi, mergeam și noapte
Nu am oprit în nicio gară,
Credeai că trenul acesta zboară.
Dar deodată ne-am oprit
Într-un loc necunoscut.
A venit un cetățean
Și a dat un plic la vatman
Apoi și noi am aflat
Drumul pe care-am plecat.
A fost bucurie mare,
Nu treceam peste hotare
Așa cum ne-am așteptat
De acasă când am plecat.
Mergeam așa, cum vă spui
Pe drumul Galațiului
E aproape de hotară
Dar eram la noi în țară
Bună, rea, cum era ea,
Era țărișoara mea, condusă de altcineva.
În sfârșit, în plină zi
Oprii trenul în câmpii.
Soldați cu găleți în mână
Fugeau către o fântână
Am încremenit pe loc
Crezând că trenul a luat foc.
Am văzut printre soldați
Fugeau cu ei surori, frați,
Toți cu găleți în mână
De la tren pân-la fântână
Aduceau apă, și ei
Să adape cai și boi.
Am înțeles abia acum
Mergeam toți pe același drum.
Am plecat și mai departe
Trenul aluneca pe roate
Mergea cu viteză mare
Știa drumul care îl are.
Într-o noapte am ajuns
Acolo unde a fost scris
Și ne-a lăsat frățioare
Ca să dormim în vagoane.
Dimineața ne-am sculat
În care ne-au încărcat
Și am plecat din astă gară
Încărcați în două cară
Pe drumuri printre hotară
Din loc în loc soldăței
Ce veniseră cu noi.
După cinci kilometri, bre
Am ajuns în mazăre
În mazăre lângă un țăruș:
Aici veți trăi de acuș.
Am stat acolo cinci ani
În case de bolovani
Pe care noi le-am zidit
Cu paie le-am acoperit.
Când ploua trecea prin paie
Până la noi în odaie
Case s-au făcut cinci sute
Familii erau mai multe P
rima casă e de olteni
Numele e Măzăreni
Al treilea sat, cum vă spui,
Pe drumul Galațiului.
Vino mândro să mă cați
La Urleasca, spre Galați
Acolo suntem aruncați.
Bunici, părinți, surori, frați
Și copii neînțărcați
Sub cerul cu stelele,
În câmpul cu mazăre,
În bătaia vântului,
În arșița soarelui,
Fără umbră, fără apă,
Fără pită, fără papă
Numai bobul mazării
Umflă burta la copii.
Am stat așa cât am stat
Ne-am apucat de lucrat
Din vrejii de mazăre
Am făcut covercile
Am vândut și vitele
Să nu moară de sete.
Dumnezeu ne-a ajutat
Ploaie pe aici n-a dat
Când au venit ploile
Terminaserăm casele.
Am săpat fântâni îndată
Apa galbenă, sărată.
Dar nu ne-am oprit aici
Am făcut și mult chirpici
Cu care-am zidit o casă
Micuță, mucegăioasă,
Dar mai bună decât ce
Coverca din mazăre.
Cinci ani acolo am stat
Vara lucram la bumbac,
Iarna ne încălzeam, vă spui
Cu tulpina bumbacului.
Când cinci ani s-au împlinit
În sat iarăși am venit.